Povestea pisicutei noastre Linda

In mai se face un an de cand o avem pe Linda si cum multi dintre voi o cunoasteti deja de pe Instagram si Facebook, m-am gandit ca ar fi dragut sa fac un articol in care sa va spun povestea ei detaliat.

Era spre sfarsitul lui mai, mai exact 29 mai. Era o zi foarte frumoasa, era cald afara si eu cu Adi, pentru ca tocmai ne mutasem impreuna, ne-am dus la Lidl sa facem cumparaturile de zi cu zi. In parcare, era ea, Linduta noastra, singurica, dupa o roata la masina si meowna incet. Eu nu o vazusem, Adi mi-a facut semn sa mi-o arate, pentru ca stie ca iubesc toate pisicutele si ma topesc cand vad una pe strada. M-am uitat la ea, am vazut-o cat de micuta si firava e si i-am spus lui Adi ca daca o mai gasim si la intoarcere o luam sa i-o ducem bunicilor nostri, pentru ca pisicutele lor tocmai murisera de batranete si aveau nevoie de una noua.

Dupa ce am cumparat noi ce am avut nevoie, am iesit in parcare si am vazut ca pisicuta este inca acolo, tot pe langa rotile masinilor. M-am apropiat de ea sa o mangai si am vazut ca are un piciorus rupt si ca schiopateaza. S-a apropiat si ea de mine si atunci a fost prima noastra conexiune. Era foarte blanda inca de atunci si foarte neajutorata. Am luat-o in brate si l-am rugat pe Adi sa desfaca o cutiuta de smantana din cumparaturile noastre. Era atat de infometata, incat a mancat din acea cutie de smantana pana am ajuns la bunicii mei.

Odata ajunsi, le-am prezentat-o bunicilor, le-am povestit cum am gasit-o, iar bunica mea, nefiind familiarizata cu numele straine, a inteles in loc de Lidl, Linda si asa i-a pus numele. Linda de la Lidl. 🙂

Toate bune si frumoase, pisicuta avea si un nume si noi am plecati fericiti ca am putut face o fapta buna si ca acum pisicuta este in siguranta.

Din pacate, la doar doua zile, bunica mea a intrat in coma si a fost dusa de urgenta la spital. Au fost niste zile foarte sensibile pentru noi, chiar si acum imi dau lacrimile cand imi amintesc, iar bunicul meu, fiind foarte ingrijorat si indurerat de starea bunicii mele nu s-a mai putut ocupa de Linda asa cum avea nevoie, puiut fiind si ne-am gandit sa o luam la noi acasa, pana vedem ce se mai intampla cu bunica mea.

Din fericire, bunica mea si-a revenit, cu toate ca medicii nu ii acordau foarte multe sanse, si a ajuns din nou acasa, insa dupa multe zile petrecute la spital. In acest timp, noi ne-am atasat foarte mult de Linda, devenise parte din noi, era foarte cuminte, se invatase cu litiera imediat si ne facea zilele mai frumoase, mai ales cand facea giumbuslucuri.

Astfel, ne-am hotarit sa o oprim noi si sa fie pisicuta noastra si desigur, i-am pastrat numele dat de bunica mea – LINDA.

De atunci si pana in prezent sentimentele noastre fata de ea au crescut foarte mult si o iubim enorm, face parte din familie, este rasfatata casei. Este o pisica foarte iubitoare, dragalasa si foarte cuminte. Nu face prea multe nazbatii, doar cateva tumbe prin casa cand o mai apuca si doarme foarte mult.

Are cele mai multe locuri de dormit prin casa, o gramada de jucarii si cei mai iubitori parinti. Suntem foarte norocosi ca am gasit-o, desi cumva eu simt si imi place sa cred ca ea ne-a gasit pe noi! 🙂

Intre timp s-a vindecat si piciorusul ei, singura problema care i-a mai ramas este cand sta lasata pe labutele din spate, acel picior lovit il tine lasat in afara, nu poate sa il indoaie, sa stea pe el. In rest poate sa mearga, sa alerge si sa sara normal.

O intamplare frumoasa cu Linda a fost chiar de ziua mea, cand m-am trezit, dimineata, a venit la mine, m-a atins cu nasucul si s-a pus la mine pe piept. A fost cel mai frumos cadou pe care l-am putut primi.

De asemenea, cand ne-am intors din luna de miere, dupa 11 zile in care am stat departe de ea, a dormit cu noi 2 nopti la rand, lipita, fara sa plece o secunda! Ne-a simtit lipsa si ne-a dus dorul asa cum si noi i-am dus dorul in fiecare zi. O puneam pe mami sa imi trimita poze si fimulete cu ea in fiecare zi, sa fiu sigura ca nu uita sa treaca pe la ea, ca are ce sa manance si ca este ingrijita bine, desi stiam ca mami se va ocupa de ea oricum. In primele zile se pitea cand se duceau parintii mei sa o viziteze, insa pe urma s-a obisnuit si cu ei si era fericita cand veneau pe la ea.

De cand o am pe Linda pot spune ca am invatat ca pisicutele sunt ca niste copilasi, vor atentie si se supara daca nu le-o dai, vor in brate, vor sa fie mangaiate, vor sa fie alintate si vor sa fie iubite. Sunt un sufletel si ele, un sufletel care poate sa iubeasca si sa primeasca iubire la fel de mult sau poate mai mult ca oamenii!

P.S. Pe Linduta o puteti urmari pe contul ei de Instagram, intretinut de mamica ei, cu mare drag:

@lindatigercat

https://www.instagram.com/lindatigercat/

Pe contul ei gasiti mai multe poze, dar si filmulete, inclusiv primul ei filmulet, din prima zi, cand am gasit-o in parcare la Lidl! Va asteapta sa o urmariti! Pupici din partea ei!

Spune parerea ta